Tineret

Cine suntem noi? Am putea cel mai bine să ne definim ca fiind o familie.

Vârsta celor care compun tineretul bisericii Maranatha este de 17+.

Datorită faptului că legislația pentru membrii Uniunii Europene în ce privește dreptul de lucru s-a simplificat în ultimii ani, tot mai mulți frați de-ai noștrii din România se mută în Austria. Deasemenea pentru că țara noastră de adopție, Austria, are un nivel ridicat de trai, români din Spania și Italia și nu numai se mută în Austria. Toate aceste fac ca tineretul din biserica noastră să fie foarte variat; tineri născuți aici slujesc împreună cu tineri ce s-au format din punct de vedere cultural în țări ca cele amintite mai sus.

În fiecare săptămâna avem un timp dedicat exclusiv nouă tinerilor, vinerea, timp de două ore. În cadrul întâlnirilor noastre ne inchinăm Domnului prin cântare și rugăciune, iar apoi avem un timp de studiu biblic interactiv, având în atenția noastră teme actuale, cu care ne confruntăm ca tineri.

Biserica e receptivă la nevoia implicării noastre în slujire și ne oferă posibilitatea slujirii în cadrul slujbelor cu cântare, dar ne-au oferit prima duminica seara din lună ca mijloc prin care slujirea noastră să se dezvolte.

Am organizat la nivelul departamentului de tineret, proiecte sociale în România, care au mișcat profund tinerii noștri. Aceste deplasări spre România sunt organizate de 2, 3 ori pe an, de fiecare dată ne îndreptăm atenția asupra oamenilor nevoiași din cele mai sărace regiuni ale țării. Le ducem imbrăcăminte și hrană. Am organizat și o ieșire la oamenii străzii, unde am încercat să ne îngrijim de nevoile lor materiale dar și să avem în vedere, atât căt ne dau ei posibilitatea, nevoia lor sufletească.

Pe lângă misiunile organizate în țara noastră de origine, am înțeles nevoia de a investi în relațiile dintre noi , în scopul acesta am mers în excursii în câteva capitale europene, ca Roma, Praga și București. Ne propunem să continuăm aceste vizite.

Adevărații prieteni sunt greu de găsit. Adevărații prieteni stau alături de tine și te cunosc. Ei se roagă pentru tine, te susțin întotdeauna. Ei te întăresc atunci când tu nu mai ai credință și speranță. Ei plâng cu tine când tu plângi. Ei râd cu tine când tu râzi. E o mare binecuvântare să ai prieteni cu care să împarți aceiași credință, cu care poți să te rogi când ai probleme, prieteni care știu ce minunată e dragostea lui Dumnezeu

Aceasta e esența vieții! Acesta e tineretul bisericii Maranatha!